ALERTĂ FOCURI de armă în București - Cel de-al DOILEA hoț care l-a tâlhărit pe consulul României la Ambasada SUA a fost prins

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 25-09-2020 11:32

Cel de-al doilea hoț care l-a tâlhărit pe consulul Ambasadei SUA, la București, în plină stradă, a fost prins.

Un consul de la Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a fost atacat de trei persoane și lăsat fără portofel pe o stradă din sectorul 1 al Capitalei.

Un bucureștean bănuit de tâlhărie a fost prins de polițiști, în sectorul 2, cu focuri de armă. În același dosar, un alt bărbat a fost arestat, conform Mediafax.

Citește și: Guvernul a VOTAT - Măsuri SPECIALE pentru tratarea bolnavilor de coronavirus, până la finele anului

Polițiștii Secției 1 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) au percheziționat, vineri, două locuințe, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru tâlhărie.

Cercetările s-au declanșat după ce, în urmă cu mai bine de o săptămână, un bărbat a sesizat prin apel 112 faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din sectorul 1, a fost îmbrâncit de trei persoane necunoscute, care i-au furat portofelul.

Polițiștii Capitalei au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea faptei, ulterior acesta fiind arestat.

Totodată, joi, polițiștii Capitalei au identificat pe o stradă din sectorul 2 un alt bărbat bănuit de săvârșirea faptei.

Pentru prinderea acestuia oamenii legii au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă în plan vertical, bărbatul fiind prins la scurt timp.

Acesta a fost dus la audieri la sediul subunității de poliție, unde a fost reținut, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.