Ştefan Ghimişi, candidatul Partidului Verde la CJ Gorj:'Am votat pentru un judeţ care va renaşte dacă îşi asumă tranziţia verde spre un viitor în bunăstare'

Autor: Bran Irina Alexandra
Publicat: 27-09-2020 13:30

Candidatul Partidului Verde Gorj la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), Ştefan Ghimişi, a declarat că a votat pentru un judeţ "care va renaşte dacă îşi asumă tranziţia verde spre un viitor în bunăstare pentru toţi", potrivit AGERPRES.

"Votul pe care l-am dat astăzi este unul raţional. Dacă nu producem acum marea schimbare în judeţul Gorj, vom avea în continuare mari probleme şi cu locurile de muncă şi cu resursele financiare şi cu calitatea vieţii şi cu infrastructura de civilizaţie. Am votat pentru un judeţ care va renaşte dacă îşi asumă tranziţia verde spre un viitor în bunăstare pentru toţi", a afirmat, la ieşirea de la urne, Ştefan Ghimişi.

El a votat la Secţia nr. 24 de la Şcoala Generală "Constantin Brâncuşi" din municipiul Târgu Jiu.

Citește și: Dolarul american se va prăbuşi până la sfârşitul lui 2021 - economist