Mitică Dragomir jubilează: Rămân consilier la Capitală! Cum să renunț?

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 28-09-2020 21:35

Fostul șef al LPF, Dumitru Dragomir, va fi consilier general la Capitală și a spus că nu are de gând să renunțe la acest mandat. Dragomir a explicat că el și-a câștigat voturile, asta pentru că a făcut campanie electorală la picior și a convins oamenii să-l voteze.

Citește și: Traian Băsescu, în seara alegerilor: Eu mă duc să-mi fac valiza! Orban abia mâine își va da seama că a pierdut

”Rămân consilier, cum să renunț? Nu renunț la nimic! Am muncit și am făcut campanie electorală. Am fost prin parcuri, prin cluburi. Eu am mers și-am convins oamenii să ne voteze. Dacă făceau toți ca mine era altceva.

Vreau să muncesc pentru oraș, pentru București, să facem treabă bună. Chiar dacă nu am câștigat noi, trebuie să-i felicităm pe aleși și să punem mâna la treabă împreună. Trebuie să dăm drumul la treabă. Așteptăm rezultatele finale și vom avea o ședință la partid și vom vedea ce va urma”, a declarat Dumitru Dragomir, informează GSP.