Sesiunea Parlamentului European de la începutul lunii octombrie va avea loc la Bruxelles

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 28-09-2020 22:29

Sesiunea Parlamentului European (PE) de la începutul lunii octombrie va avea loc la Bruxelles şi nu la Strasbourg din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat luni preşedintele PE David Sassoli, în pofida unei cereri a preşedintelui francez Emmanuel Macron, relatează AFP, potrivit Agerpres.

''Din păcate, având în vedere creşterea recentă a ratei de transmitere a virusului în Franţa, inclusiv în Departamentul Bas-Rhin, şi ţinând cont de sănătatea publică, trebuie să reconsiderăm deplasarea deputaţilor şi angajaţilor Parlamentului European, cu câteva înaintea primei sesiuni parlamentare din octombrie'', a explicat David Sassoli într-un comunicat.

Citește și: Ciolacu: ‘Nu am avut discuţii politice cu domnul Robert Negoiţă, suntem prieteni’

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a scris preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, pentru a cere revenirea sesiunilor plenare ale forului comunitar la sediul său din Strasbourg 'din octombrie', în pofida epidemiei de COVID-19, potrivit unei scrisori obţinute de AFP luni.

Pentru a cincea oară în acest an, sesiunea plenară de la Strasbourg, din 14-17 septembrie, a fost în continuare relocată din cauza includerii Departamentului Bas-Rhin şi, prin urmare, a Strasbourgului în 'zona roşie' de COVID-19.