Rectorul Universităţii 'Lucian Blaga' Sibiu, către studenţi: Aţi ales calea grea, fără compromisuri

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 28-09-2020 22:45

Rectorul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS), profesorul Sorin Radu, le-a transmis, luni, studenţilor din anul I că au ales calea grea, a muncii, fără compromisuri, care îi va transforma în "oameni mai buni şi mai frumoşi", potrivit Agerpres.

"Dragi studenţi, această zi este despre voi. Păşind în universitatea noastră, aţi ales să vă construiţi o carieră. Vă mărturisesc, aţi ales calea grea, cea a muncii, a implicării, calea fără compromisuri, calea care vă va transforma în oameni mai buni şi mai frumoşi. Pentru a vedea viitorul, pentru a vedea stelele, trebuie doar să ridicaţi privirea. Privirea sus, dragi studenţi!", a spus rectorul ULBS.

Citește și: Ciolacu: ‘Nu am avut discuţii politice cu domnul Robert Negoiţă, suntem prieteni’

Potrivit rectorului sibian, la ULBS studiază aproape 15.000 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, în cele nouă facultăţi.

Cele două universităţi de stat de la Sibiu, Universitatea "Lucian Blaga" şi Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu", au organizat împreună, la Sala Transilvania, festivitatea de deschidere a noului an universitar.