Alegeri în SUA - Curg banii pentru Joe Biden după prima confruntare cu Donald Trump

Autor: George Traicu
Publicat: 01-10-2020 17:55
Actualizat: 01-10-2020 20:25

Donaţiile pentru candidatul democrat la preşedinţia SUA Joe Biden şi pentru Partidul Democrat au crescut puternic după dezbaterea agresivă cu preşedintele Donald Trump, fiind posibil să crească avantajul financiar al lui Biden înainte de alegerile din noiembrie, transmite Reuters potrivit news.ro.

Campania Biden a înregistrat cea mai bună strângere de fonduri într-o singură oră consemnată până acum, chiar în timpul dezbaterii de marţi, atrăgând 3,8 milioane de dolari, a declarat managerul adjunct al campaniei, Kate Bedingfield.

ActBlue, cel mai important site democrat de strângere de fonduri, a procesat peste 36 de milioane de dolari într-un interval de 16 ore de la începutul primei dintre cele trei dezbateri care vor avea loc între cei doi candidaţi.

Campania Trump şi Comitetul Naţional Republican nu au răspuns imediat solicitării de comentarii referitoare la fondurile atrase în seara respectivă.