O familie din Galați și-a construit, prin ajutorul Bisericii și al credincioșilor, o casă modulară

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 01-10-2020 17:10

O familie cu doi copii din municipiul Galați, care până zilele trecute locuia într-o casă degradată vizibil, are din 28 septembrie un acoperiș decent deasupra capului.

Visul acesteia s-a materializat prin sprijinul Eparhiei Dunării de Jos, al Asociaţiei „Ortodoxia tinerilor” și al oamenilor de bine, potrivit basilica.ro.

Citește și: Gabriela Firea face noi acuzații: A fost un plan foarte bine pus la punct! S-au gandit la un plan diabolic

În mai puţin de trei luni a fost construită o casă modulară, dotată cu două dormitoare, bucătărie, baie şi un hol.

Locuinţa a fost racordată la utilităţi şi mobilată, iar costurile de construcţie au fost de aproximativ 35.000 de lei.

Citește și: Nicușor Dan, despre procesele intentate Primăriei: Voi ieşi din incompatibilitate prin renunţarea la poziţia în asociaţie

Arhiepiscopul Casian a binecuvântat luni casa beneficiarilor şi i-a asigurat că vor avea pe mai departe sprijinul său.

„Înaltpreasfinția Sa și-a arătat disponibilitatea de a ajuta în continuare această familie în așa fel încât să poată să se auto-susțină și să-și câștige decent traiul de zi cu zi, dar și să-și crească copiii cu dragoste de Dumnezeu și cu educație bună”, se menţionează pe site-ul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.