VIDEO Incidente șocante la metrou: Jandarmii au intrat peste steliști, în metrou, și i-au rupt în bătaie

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 02-10-2020 16:35
Actualizat: 02-10-2020 16:39

Ultrașii Sud Steaua s-au deplasat astăzi către stadionul Dinamo, acolo unde echipa CSA Steaua joacă împotriva celor de la Dinamo B în etapa a patra din Liga 3, anunță fanatik.ro.

Suporterii roș-albaștrilor au fost însă întâmpinați de un cordon de jandarmi care au intrat peste ei în metrou și i-au lovit, iar mai apoi i-au scos cu forța pe peron și i-au pus la podea.

Nu este prima oară când fanii din Peluza Sud Steaua intră în astfel de conflicte cu jandarmii, însă reacția oamenilor legii a fost una extrem de dură.

Citește și: Radu Banciu a plecat de la B1TV: 'Am întrerupt colaborarea de comun acord'

Nu doar ultrașii steliști s-au adunat cu ocazia meciului din Liga 3. FANATIK a aflat că și rivalii de la Dinamo au vrut să se adune, iar cum partida se joacă fără spectatori, cel mai probabil cele două grupuri urmau să se ciocnească în zona Ștefan cel Mare.

Sud Steaua este facțiunea ultrașilor steliști care l-a contestat în permanență pe Gigi Becali și care a fost de la bun început de partea echipei care aparține de Clubul Sportiv al Armatei.

Între cei de la Sud Steaua și fanii lui Dinamo există o rivalitate extrem de puternică, cele două grupări având foarte multe ciocniri violente îndeosebi pe parcursul ultimilor ani.