Preşedintele afgan se întâlneşte cu lideri ai emiratului Qatar

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 05-10-2020 11:41

Preşedintele afgan Ashraf Ghani efectuează luni o vizită în Qatar, unde se întâlneşte cu lideri ai emiratului, însă nu şi cu reprezentanţi ai talibanilor, în pofida negocierilor de pace aflate în curs la Doha, anunţă oficiali afgani, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Negocieri între Guvernul afgan şi talibani au început luna trecută şi vizează o scădere a nivelului violenţelor în Afganistan, în vederea unui eventual acord cu privire la o împărţire a puterii.

În pofida acestor negocieri directe - primele de acest fel între autorităţile afgane şi insurgenţii islamişti -, confruntări armate şi atacuri sinucigaşe au contiuat să aibă loc în ultimele săptămâni în Afganistan, soldate cu zeci de morţi civili.

CITEȘTE ȘI: Semnalele organismului prin care transmite că trebuie să consumi MAI MULȚI carbohidrați

Ashraf Ghani efectuează mai întâi o escală în Kuwait, pentru a asista la funeraliile emirului, şeicul Sabah al Ahmad al Sabah, după care se duce în Qatar.

Un colaborator apropiat al preşedintelui afgan a anunţat că acesta urmează să participe la mai multe întâlniri cu oficiali din Qatar şi că va discuta, de asemenea, cu reprezentanţii Guvernului implicaţi în negocieri cu talibanii.

”Însă este evident că Ghani nu se va întâlni cu lideri talibani, pentru că nu au scăzut violenţa şi pentru că ei continuă să ucidă civili nevinovaţi”, a declarat un diplomat occidental de rang înalt care supervizează procesul de pace.