Focar de Covid-19 la un centru rezidențial din Maramureș și la Primăria Sighetu Marmației: 29 de persoane infectate

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 06-10-2020 17:37

Un număr de 29 de persoane, din care şase angajaţi şi 23 de beneficiari ai serviciilor de asistenţă socială dintr-un centru rezidenţial privat din oraşul Baia Sprie, au fost confirmate infectate cu noul coronavirus, dar şi şase angajaţi a Primăriei municipiului Sighetu Marmaţiei, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă.

Conform acestuia, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Maramureş a declarat focar de COVID-19 la Căminul de Îngrijire Vârstnici privat din Baia Sprie.

"Toate aceste persoane sunt asimptomatice, au fost mutate şi izolate în cadrul centrului rezidenţial şi beneficiază de asistenţă medicală zilnică, asigurată de personal medical în colaborare permanentă cu medicii epidemiologi din cadrul DSP Maramureş.

Contacţii direcţi ai celor şase angajaţi confirmaţi au fost carantinaţi pe o perioadă de 14 zile. DSP Maramureş a dispus efectuarea dezinfecţiei şi au fost luate toate măsurile de protecţie individuală în cadrul centrului şi se efectuează ancheta epidemiologică", a spus Dan Bucă, informează Agerpres.

De asemenea, la Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei au fost testaţi toţi angajaţii, iar şase angajaţi din cadrul autorităţii administraţiei publice locale, inclusiv din serviciile publice din cadrul primăriei şi Consiliului local, au fost confirmaţi infectaţi cu noul Coronavirus. Cei şase angajaţi sunt asimptomatici.

Şi în acest caz, DSP Maramureş a dispus dezinfecţia spaţiilor unde îşi desfăşoară activitatea cei şase angajaţi.

"Se efectuează ancheta epidemiologică. Autoritatea administraţiei publice locale îşi desfăşoară programul la limită pentru a asigura continuitatea activităţii, pe o perioadă de 14 zile, cu prezenţa unui singur angajat din fiecare compartiment, iar ceilalţi angajaţi lucrează de la domiciliu" a declarat Dan Bucă.

Citește și: Liviu Pleșoianu pune tunurile pe Raed Arafat: Aștept ieșirile dvs. publice în care, cu aplomb egal, să spuneți că vă opuneți desfășurării alegerilor în 6 decembrie

De asemenea, au fost luate măsurile de protecţie individuală în cadrul autorităţii administraţiei publice locale, potrivit sursei citate.