Emoții uriașe pentru Klaus Iohannis: Dosarul caselor ar putea fi redeschis

Autor: Bran Irina Alexandra
Publicat: 07-10-2020 10:39
Actualizat: 07-10-2020 11:37

Judecătorii Înaltei Curți decid în această dimineață dacă dosarul Casele președintelui va fi redeschis. Acesta vizează modul în care soții Iohannis au intrat în posesia a două imobile din centrul Sibiului, informează Antena3.

Dosarul a fost clasat pe data de 6 februarie de procurorul Ioan Șandru, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Considerând că rezoluția de clasare nu este întemeiată și nici legală, cei de la Lumea Justiției au constestat-o pe data de 7 februarie 2020, având ca termen data de 7 octombrie.

Motivele clasării dosarului

Dosarul a fost clasat pe motiv că faptele din dosar au mai fost investigate, în baza articolului 16), litera i) din Codul de procedură penală.

„Art. 16. Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale: (i) există autoritate de lucru judecat", potrivit Codului de procedură penală.

În dosarul respectiv a fost audiată ca martor și Carmen Iohannis, soția președintelui.

Citește și: RECORD de decese provocate de Covid-19: 73. RECORD de pacienți internați la ATI: peste 600 de oameni în stare gravă

Dosarul îi viza pe soții Iohannis și pe notarul acestora, Radu Gabriel Bucșa și făcea referire la modul în care cuplul prezidențial a intrat în posesia a două imobile din centrul Sibiului.

Dosarul a fost deschis în urma denunțului făcut de SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro. Soții Iohannis au fost reclamați pentru abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.

În denunţ se mai arată că familia Iohannis ar fi refuzat să restituie statului suma de 320.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu, care ar fi fost dobândit nelegal.