VIDEO - Klaus Iohannis: Alegerile parlamentare trebuie să aibă loc pe 6 decembrie!

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 07-10-2020 18:25
Actualizat: 07-10-2020 20:42

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Cotroceni, după ce în România au început să fie reintroduse restricții în mai multe orașe ale țării și numărul de noi cazuri de coronavirus a ajuns la aproape 3.000 pe zi, că alegerile parlamentare programate pentru 6 decembrie nu trebuie amânate.

„O democratie nu functioneaza fara alegeri. Organizarea alegerilor locale a functionat rezonabil de bine, nu au fost incidente epidemiologice. Insa este clar ca daca numarul de cazuri va creste, campania se va desfasura in conditii mai speciale. Alegerile trebuie sa aiba loc, nu putem sa continuam fara un Parlament cu puteri depline. Cu cat am putea sa amanam alegerile? Constitutia ne spune maxim 3 luni si atunci ajungem la sfarsitul iernii, nu cred ca cineva isi imagineaza ca situatia va fi net mai buna in primavara fata de 6 decembrie”, a declarat șeful statului.