Polițiștii au descoperit trei plantații indoor de cannabis în timpul unor percheziții desfășurate în București

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 09-10-2020 17:57

Polițiștii au descoperit trei plantații indoor de cannabis în timpul unor percheziții desfășurate joi în București. Cinci persoane au fost duse la audieri fiind bănuite că au făcut trafic de droguri, anunță MEDIAFAX.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în urma a patru percheziții, efectuate în București, de polițiștii antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T., au fost depistate mai multe persoane bănuite că ar fi înființat culturi de cannabis. De asemenea, au fost indisponibilizate trei culturi indoor de cannabis, formate din 81 de plante.

Ancheta a început în luna mai, din cercetări rezultând indicii că patru persoane ar fi înființat mai multe culturi de cannabis, drogurile fiind ulterior comercializate de o altă persoană.

Citește și: Mâine va fi protest în Capitală: ‘Falimentul bate la ușă! Frica va aduce foamete!’ .

La imobilele percheziționate, au fost descoperite și indisponibilizate trei culturi indoor de cannabis, formate din 81 de plante, în diferite stadii de dezvoltare, aparatură pentru creşterea plantelor de cannabis în valoare de aproximativ 20.000 de lei, 200 de grame de fragmente vegetale uscate, 2.900 de lei şi trei telefoane mobile.

Cinci persoane au fost duse la sediul D.I.I.C.O.T. pentru audieri, iar ulterior procurorul de caz a dispus reţinerea uneia dintre ele, pentru savârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

De asemenea, faţă de alte două persoane a fost dispusă cercetarea sub control judiciar, pentru savârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.