Procurorii fac cercetări după ce un bărbat din Buftea a chemat Ambulanța, dar nu le-a spus medicilor că este confirmat cu COVID

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 09-10-2020 19:26

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea fac cercetări, după ce un bărbat a chemat Ambulanța, a intrat în contact cu personalul, care l-a transportat la Spitalul Elias, dar nu le-ar fi spus medicilor că a fost depistat pozitiv cu Covid, anunță MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în acest caz s-a deschis un dosar pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Citește și: Raed Arafat, mesaj de ultimă oră prin RO-ALERT! ‘Respectați măsurile sanitare pentru a nu vă pune viața în pericol’

Conform procurorilor, în 17 septembrie, un bărbat din Buftea a solicitat intervenţia ambulanţei la domiciliul său „intrând în contact cu personalul medical şi fiind deplasat la Spitalul de Urgenţă Elias Bucureşti, fără a declara faptul că a fost depistat pozitiv cu virusul COVID 19”.

În acest caz a fost începută urmărirea penală in rem, în prezent desfășurându-se activități în vederea clarificării situaţiei de fapt, urmând ca, în funcţie de aspectele constatate, să se dispună măsurile legale, au transmis procurorii.