Raed Arafat îl contrazice pe Patriarhul Daniel: 'Vorbim de logica medicală. Nu s-a interzis niciun fel de sărbătoare'

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 09-10-2020 19:40
Actualizat: 09-10-2020 21:36

Șeful DSU, Raed Arafat, a reacționat vineri seară, la Antena 3, după ce Patriarhul Daniel le-a cerut autorităților să revină asupra deciziei ”disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română” de interzicere a pelerinajelor.

  • „Am evitat pe cat am putut sa intru in acest subiect, pentru a nu spune unii ca Arafat e de o anumita religie si inseamna ca face asta impotriva crestinilor. Nu iau deciziile singur, stam multi la masa cand luam aceste decizii. Vorbim de logica medicala. Nu s-a interzis niciun fel de sarbatoare sa aiba loc, sau o slujba, s-a interzis deplaserea oamenilor in conditii extrem de riscante catre aceste locuri si desfasurarea acestor manifestari in conditii de maxima aglomeratie in care nu mai pot sa controlezi ce se intampla si sa creezi o situatie in care oamenii se intorc acasa si produc focare”, a declarat Raed Arafat.

El susține că în timpul unui astfel de pelerinaj, precum cel de la Sfânta Cuvioasă Parascheva, există un risc mare de infectare. „Am explicat logica, este risc de infecție pe drum către, și de acolo înapoi, plus timpul petrecut la fața locului, dacă este un număr foarte mare de oameni”, a declarat șeful DSU.

Întrebat dacă autoritățile ar putea reveni asupra deciziei, Raed Arafat a spus:

  • „Numai dacă decizia va fi una politică, și nu tehnică. Nu din punct de vedere medical, știu părerea colegilor mei, nu avem cum să revenim asupra unei astfel de decizii, care e luată cu bună credință și în baza unei analize foarte serioase”.

Citește și: BREAKING - S-a consemnat un nou RECORD: 3186 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore .