DEZASTRU la Rapid, chiar înainte de meciul cu Universitatea Craiova: Doi jucători şi trei membri ai staff-ului tehnic sunt infectați

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 09-10-2020 21:39
Actualizat: 09-10-2020 22:53

Doi jucători şi trei membri ai staff-ului tehnic ai echipei de fotbal Rapid Bucureşti au avut rezultate pozitive la testele COVID-19 făcute joi, a anunţat, vineri, clubul de liga a doua.

Virgil Drăghia şi Rareş Lazăr sunt singurii jucători care au luat virusul, precizează clubul. Cei doi vor lipsi de la meciul cu FC U Craiova 1948, de sâmbătă, din etapa a 7-a a ligii secunde, urmând a intra în izolare pentru 14 zile, scrie agerpres.ro.

Citește și: Raed Arafat, mesaj de ultimă oră prin RO-ALERT! ‘Respectați măsurile sanitare pentru a nu vă pune viața în pericol’

Un alt fotbalist rapidist infectat cu virusul este mijlocaşul Ştefan Pănoiu, care a fost testat pozitiv la în urma unui test făcut în cadrul acţiunii de pregătire de la naţionala U19, de la Snagov. Acesta a intrat în izolare pentru 14 zile, a anunţat, joi, FC Rapid.

Trei meciuri din această etapă a Ligii a II-a au fost amânate din cauza cazurilor de coronavirus, SCM Gloria Buzău - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, ASU Politehnica Timişoara - AFC Dunărea 2005 Călăraşi şi CS Aerostar Bacău - ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Citește și: Mâine va fi protest în Capitală: ‘Falimentul bate la ușă! Frica va aduce foamete!’ .