Chef Joseph Hadad, despre școala dură de bucătari din Israel

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 10-10-2020 21:27

Chef Joseph Hadad a povestit în emisiunea La cină cât de greu și cât de lung este drumul pentru a ajunge un bucătar de succes.

“Așa era pe vremuri. Când am intrat în bucătărie, aveam 15-16 ani, șeful bucătar a fost prea dur cu noi. Noi eram elevi, copii, nu înțelegeam ce vrea de la noi. Dar cine a făcut greșeli, a vorbit sau a luat o gumă în gură, s-a uitat într-o parte sau a vorbit la ore… Când făceam teorie despre bucătăria franțuzească, clasică și aveam examene, aveam ore… noi eram copii, voiam să dormim după masă. Cine a ațipit puțin, avea niște chei cu care arunca după noi. Ne lovea! Dar dacă faci ceva cu plăcere, cu dragoste, uiți că e greu. ” - a povestit chef Hadad la Digi 24.

După școala de bucătari, Joseph Hadad a mers în armată unde a gătit, de asemenea, chiar și în teatrul de operațiuni.

“Am gătit lângă război, trecea racheta peste mine și am gătit pui la ceaun… Am făcut 3 ani de zile, armată foarte grea. Cei mai frumoși ani - 18, 19 și 20 de ani. Băieții merg la discotecă cu fetele, pleacă la mare, noi am făcut armata! Dacă omul intră leneș, armata îl pune la punct! În Israel, armata se face până la 46 de ani. În fiecare an, obligatoriu se fac încă 35 de zile, ca să nu uiți cum se luptă. Așa este disciplina la noi. Dacă muncești, proprietarul este obligat să-ți dea liber o lună să mergi în armată. Dacă nu, se poate închide firma.” - a spus chef Hadad în dialog cu Ionela Năstase și Adi Hădean.