Facebook nu mai tolerează: Va interzice conţinuturile care neagă existenţa Holocaustului

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 13-10-2020 16:04
Actualizat: 13-10-2020 17:04

Facebook va interzice pe platforma sa conţinuturile care neagă existenţa Holocaustului, acesta fiind cea mai recentă măsură adoptată pentru restricţionarea conţinuturilor controversate publicate online, în contextul în care administratorii cunoscutei reţele de socializare se declară îngrijoraţi de recrudescenţa antisemitismului, informează DPA, potrivit Agerpres.

"Dacă oamenii caută cuvântul 'Holocaust' pe Facebook, noi vom începe să-i direcţionăm spre surse care se bucură de autoritate, pentru ca ei să primească informaţii exacte", a declarat luni Mark Zuckerberg, CEO-ul companiei Facebook.

Zuckerberg a mai spus că a resimţit o anumită tensiune când a luat această decizie, deoarece se simţea prins între nevoia de a apăra libertatea de exprimare şi necesitatea de a limita conţinuturile care incită la ură.

Citește și: Codrin Ștefănescu, vești despre starea de sănătate a lui Liviu Dragnea: Starea lui de sănătate se deteriorează pe zi ce trece

"Tragerea unei linii între ceea ce este acceptabil şi ceea ce nu este acceptabil nu-i deloc uşoară, dar, în starea actuală în care se află lumea, cred că această măsură reprezintă echilibrul potrivit", a mai spus Mark Zuckerberg.

Săptămâna trecută, Facebook a anunţat că va elimina de pe platforma sa orice grup sau pagină care se identifică deschis cu QAnon, un grup de adepţi ai teoriilor conspiraţiei care au anumite opinii similare celor promovate de adepţii extremei-drepte şi care cred în mare parte că un grup mic de satanişti pedofili conduc întreaga lume.

Citește și: După cazul Baranga, jurnalista Ioana Ene Dogioiu îl dă în vileag pe șeful Grupului de Comunicare Strategică: ‘Este o persoană fără diplomă de licență’

Interdicţia anunţată de Facebook se va aplica şi pentru reţeaua de socializare Instagram.

Administratorii Facebook au anunţat, de asemenea, restricţii care privesc dezinformările intenţionate referitoare la noul coronavirus şi mesajele care incită la desfiinţarea votului.

Directorii de la Facebook s-au aflat sub o presiune tot mai mare în ultima vreme, în urma unor semnale care arătau că grupări precum QAnon au reuşit să câştige adepţi prin intermediul reţelelor de socializare.