Polonia - Nou record de infectări cu noul coronaviru în 24 de ore

Autor: George Traicu
Publicat: 15-10-2020 12:23

Polonia a raportat un număr record de noi infecţii cu coronavirus pentru a doua zi consecutiv, înregistrând 8.099 de cazuri în 24 de ore, conform datelor publicate joi pe Twitter de Ministerul Sănătăţii, relatează Reuters.

Ţara cu 38 de milioane de locuitori a raportat în total 149.903 de cazuri confirmate de COVID-19, dintre care 3.308 decese.

Ministerul Sănătăţii a afirmat că joi pacienţii cu COVID-19 ocupau 6.538 de paturi de spital şi 508 erau conectaţi la ventilatoare, comparativ cu 6.084 şi respectiv 467 cu o zi înainte.