PSD lansează acuzații GRAVE: Trăim câte un Colectiv în fiecare zi! Iohannis și Orban au obsesia puterii totale

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 15-10-2020 14:00
Actualizat: 15-10-2020 16:31

Cei de la PSD compară pandemia de Covid-19 cu tragedia de la Colectiv și arată că în fiecare zi mor mai mulți oameni decât în cazul incendiului de la Colectiv. Social-democrații îi acuză pe Iohannis și Orban că au obsesia puterii totale, iar Guvernul gestionează iresponsabil pandemia.

Citește și: SONDAJ CURS - Intenția de vot pentru partide la alegerile parlamentare

”De ieri până azi încă 4.000 de români au primit vestea că sunt infectați cu COVID.

Alte zeci de familii își plâng pe cineva drag care a dispărut după ce a pierdut lupta cu virusul.

Într-o singură zi au pierit mai mulți semeni de-ai noștri decât acum cinci ani, în dezastrul de la Colectiv. Drama este că, de azi înainte, din cauza iresponsabilității acestei guvernări, vom trăi câte un Colectiv în fiecare zi!

Câți români mai trebuie să moară pentru ca Iohannis și Orban să-și satisfacă obsesia de a obține puterea totală?”, scriu cei de la PSD.