Reparaţii la termocentrala Mintia: Deva nu va avea apă caldă până luni

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 15-10-2020 20:41

Circa 4.500 de apartamente din municipiul Deva nu vor avea apă caldă până luni, 19 octombrie, din cauza unor lucrări de reparaţii şi revizii urgente ce sunt efectuate la termocentrala Mintia, au anunţat reprezentanţii societăţii Electrocentrale Deva, potrivit Agerpres.

Din cauza reparaţiilor, se va sista furnizarea agentului primar şi implicit a apei calde de consum pentru locuitorii oraşului, reluarea agentului termic fiind prevăzută pentru începutul săptămânii viitoare.

"Ne cerem scuze locuitorilor oraşului Deva pentru disconfortul creat şi îi asigurăm ca furnizarea apei calde va fi reluată la parametri optimi", a anunţat conducerea termocentralei.

Pe de altă parte, Primăria Deva a informat că a plătit joi Complexului Energetic Hunedoara suma de 33.941 lei, reprezentând subvenţii privind acoperirea diferenţei de preţ la energia termică livrată populaţiei în luna septembrie.

"Administraţia locală subvenţionează preţul la energia termică pentru devenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, ca o măsură de protecţie socială, ţinând cont de veniturile reduse ale acestei categorii de populaţie", precizează Primăria Deva într-un comunicat remis AGERPRES.

De la începutul anului, Primăria Deva a plătit, în total, Complexului Energetic Hunedoara suma de 2,97 milioane lei, reprezentând subvenţiile la energia termică livrată populaţiei.