Zeci de mii de la belaruși din nou în stradă în ciuda amenințărilor cu folosirea muniției de război. Protestele s-au mutat la periferie (VIDEO)

Autor: Denisa Miron
Publicat: 18-10-2020 20:22
Actualizat: 19-10-2020 00:14

Zeci de mii de oameni au defilat pe străzile din Belarus, duminică, într-un nou protest faţă de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, în ciuda riscului ca poliţiştii să folosească gloanţe adevărate. Forţele de ordine au reţinut aproximativ 100 de manifestanţi, relatează AFP preluat de news.ro

Vezi și: Adrian Streinu-Cercel: Epidemia a fost ținută sub control până a intervenit politicul

Această acţiune de protest este prima de amploare de după ultimatumul dat marţi de Svetlana Tihavonskaia lui Lukaşenko. Opozanta i-a cerut preşedintelui să plece de la putere până la 25 octombrie, ameninţând că altfel va lansa un apel la grevă generală.

Spre deosebire de manifestaţiile de săptămânile trecute, protestatarii au defilat duminică nu în centrul oraşului Minsk, ci pe o arteră din sudul capitalei Belarusului, unde se află mai multe uzine. Ei au scandat: “Grevă!”, precum şi sloganuri anti-Lukaşenko şi antipoliţie.

Preşedintele în vârstă de 66 de ani, aflat sub presiune de la alegerile controversate din 9 august, nu a arătat că are vreo intenţie să cedeze presiunilor protestatarilor. Dimpotrivă. Toate figurile marcante ale opoziţiei sunt fie în arest fie în exil. Duminica trecută, manifestaţia de la Minsk a fost reprimată cu ajutorul tunurilor cu apă şi a grenadelor asurzitoare. Sute de protestatari au fost arestaţi.

Vezi și: Cazul de Covid-19 care a șocat Ucraina. A fost răpus deși era sportiv și nu credea în existența coronavirusului

Luni, Ministerul de Interne  a avertizat că poliţia nu va ezita să folosească gloanţe adevărate dacă va fi necesar.

Poliţiştii au mai folosit gloanţe adevărate în august, la primele manifestaţii la care s-a intervenit în forţă. Atunci, un manifestant a murit din cauza rănilor suferite.