Trafic feroviar întrerupt în Suceava: Un copac s-a prăbușit peste calea ferată între stațiile Valea Putnei și Pojorâta

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 21-10-2020 09:46

Circulaţia feroviară este întreruptă în județul Suceava, după ce un copac s-a prăbuşit peste calea ferată, între stațiile Valea Putnei și Pojorâta, potrivit Mediafax.

CITEȘTE ȘI: Cum poți să îți dai seama dacă ai probleme cu inima: Simptomele pe care nu trebuie să le ignori

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe secția de cale ferată 502, la kilometrul feroviar 81+050 de metri, între stațiile CF Valea Putnei și Pojorâta, județul Suceava, din cauza condițiilor meteorologice, un copac a căzut pe linia de cale ferată, blocând astfel circulația feroviară.

Până în momentul de față, nu sunt trenuri întârziate.

Se intervine pentru remedierea situației.