Atac devastator la adresa lui Ludovic Orban: Caligula de România își va pierde preaînaltele funcții

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 21-10-2020 14:28

PNL sub conducerea lui Ludovic Orban este un partid aflat „în derivă morală”, iar premierul este numit „Caligula de România”. Afirmațiile îi aparțin lui Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal), care spune că includerea pe listele parlamentare a „apropiaților” este un nou pas spre cădere făcut de actualul premier.

„Regret sincer deriva morală în care a ajuns PNL sub conducerea lui Ludovic Orban. Ultima „realizare” a actualului premier: introducerea pe listele pentru alegerile parlamentare a unor „apropiați”, care, fără a avea nicio legătură cu liberalismul, au meritul de a-l fi slujit personal pe Ludovic Orban. Cazul unui domn care i-a fost șofer și ocupă astăzi un loc eligibil pe listele PNL este sugestiv în acest sens (...) Împăratul roman Caligula, înnebunit de putere și excese și-a făcut calul senator. Rezultatul? Catastrofal! Am convingerea fermă că, foarte curând, Caligula de România își va pierde, democratic și transparent, preaînaltele funcții”, transmite Daniel Ionașcu.

Secretar general adjunct al guvernului, Costel Barbu, unul dintre oamenii de încredere ai prim-ministrului Ludovic Orban, ocupă prima poziție pe lista PNL Teleorman pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare de pe 6 decembrie. Acesta i-a fost șofer lui Ludovic Orban în 2017, în campania pentru alegerile interne din PNL.