Spectacol total! Cum justifică Donald Trump relaţia bună pe care o are cu liderul Coreei de Nord

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 23-10-2020 09:09

Preşedintele SUA, Donald Trump, a justificat relaţia bună pe care o are cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, subliniind că în acest mod a evitat un posibil război nuclear.

"Am o relaţie foarte bună cu el. Avem un alt tip de relaţie, o relaţie foarte bună. Şi nu este război", a declarat Donald Trump la dezbaterea electorală, conform Mediafax.

Managerul Ambulanței București, dezvăluire cu implicații majore: 40% dintre apeluri sunt legate de Covid-19

Însă Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial, l-a acuzat pe Donald Trump că "a legitimat" acţiunile regimului autoritarist de la Phenian.

"A vorbit cu prietenul său bun, care este un criminal. Acum, nord-coreenii au rachete mult mai puternice, care pot ajunge mai uşor în SUA. Peninsula Coreea ar trebui să nu aibă deloc arme nucleare", a acuzat Biden.