BREAKING Cei PATRU spărgători de bancomate au fost reținuți pentru 24 de ore/ DETALII INEDITE din anchetă

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 23-10-2020 14:09
Actualizat: 23-10-2020 16:54

Cei patru bărbaţi care au fost prinşi în flagrant când încercau să detoneze un bancomat din Vranceaau fost reţinuţi pentru 24 de ore.

”În urma probatoriului administrat în cazul celor 4 persoane bănuite de detonarea mai multor bancomate, prinse de poliţiştii de investigaţii criminale şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Galaţi au dispus au dispus reţinerea pentru 24 de ore acestora. Astăzi, cei patru urmează să fie prezentaţi Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă”, a transmis, vineri, Poliţia Română, conform News.ro.

Citește și: SURSE Motivul INCREDIBIL pentru care au EȘUAT negocierile dintre PNL și USR în Timiș

Cei 4 bărbaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat în formă continuată, nerespectarea regimului materiilor explozive în formă continuată şi distrugere.

Ancheta în acest caz arată că membrii grupării şi-ar fi asumat şi executat roluri bine stabilite în activitatea infracţională.

”Astfel, unul dintre ei şi-ar fi asumat rolul de lider al grupării infracţionale, acesta fiind, de altfel, cel care ar fi avut legătura directă cu persoana care i-ar fi furnizat dispozitivele explozive improvizate sau care îi împărtăşea cunoştinţele necesare pentru construirea acestora. Totodată, acesta ar fi decis participarea celorlalţi membri la comiterea faptelor, atribuindu-le acestora rolurile diferite şi ar fi stabilit cum să împartă banii obţinuţi fraudulos”, au mai transmis autorităţile.

Tot liderul era cel care ar fi ales traseele de deplasare de la locurile de întâlnire spre locurile unde erau amplasate bancomatele.

Cei patru au fost prinşi în urma unei operaţiuni flagrate şi sunt bănuiţi de detonareamai multor bancomate în România şi Uniunea Europeană.