În timp ce președintele și premierul României consideră că nu are efect, Slovacia a început să-şi testeze toţi locuitorii cu vârsta peste 10 ani

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 23-10-2020 18:24

Slovacia a început vineri procesul de testare a majorităţii populaţiei sale pentru noul tip de coronavirus, în cadrul unui program de testare în masă ce va dura următoarele trei săptămâni, informează dpa.

Patru districte de lângă frontiera cu Polonia vor fi testate primele, urmând ca toţi locuitorii cu vârsta peste 10 ani să fie supuşi unei testări antigen rapide sub supravegherea Ministerului Apărării.

Citește și: Mesaj de ultim moment al ministrului Marcel Vela: ‘De astăzi, ne despărțim’

Autorităţile slovace plănuiesc să testeze restul ţării în următoarele două weekend-uri, de vineri până duminică, scrie agerpres.ro.

Armata slovacă a desfăşurat în acest scop circa 8.000 de soldaţi, însă există o lipsă de personal medical pregătit.

Citește și: Fost ministru al Muncii: ‘Guvernul Orban pregătește o bombă fiscală amorsată pentru 2021’

Ministrul slovac al sănătăţii, Marek Krajci, i-a îndemnat în acest context pe studenţii la medicină să participe ca voluntari.

Premierul slovac, Igor Matovic, a declarat înainte de aceasta că participarea la testare este benevolă, dar că cei care nu vor putea prezenta un test negativ în zilele de după programul de testare în masă vor trebui să intre în carantină obligatorie timp de 10 zile.

Citește și: Decizie radicală a Anei Birchall: ‘Nu mai candidez pentru un nou mandat!’

Preşedintele Zuzana Caputova a criticat această regulă, afirmând că "dacă ameninţi cu sancţiuni, nu se poate spune că (testarea) este benevolă".

Slovacia a înregistrat 2.581 de noi cazuri de contaminare în ultimele 24 de ore şi alte 19 decese cauzate de COVID-19.

Citește și: Suedezii avertizează! Impactul pe care îl are izolarea asupra sănătății

Începând de sâmbătă, restricţii aspre vor fi aplicate pe tot teritoriul Slovaciei, ţară membră a Uniunii Europene, cu circa 5,5 milioane de locuitori.