Vești bune pentru bucureșteni: tramvaiele de pe linia 41 revin pe traseul normal între Ghencea și Casa Presei Libere

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 25-10-2020 18:54

Tramvaiele liniei 41 își reiau, de luni, circulația normală, între terminalele Ghencea și Piața Presei Libere, anunță STB SA. Societatea bucureșteană de transport amintește că stația Uverturii, aflată pe sensul către Piața Presei Libere, va fi în continuare suspendată până la finalizarea lucrărilor de modernizare a peronului, iar tramvaiele vor opri în stația Orșova, informează Mediafax.

Citește și: STUDIU Pacienții cu ficat gras sunt mult mai puternic expuși la virusul Sars-Cov-2

Linia de tramvai 41 a fost suspendată în perioada 21 – 25 octombrie pentru a permite Metrorex să facă lucrări de deviere a liniei pe o porțiune din traseu, în scopul finalizării pasajului pietonal de la stația de metrou „Parc Drumul Taberei”, de pe Magistrala 5.