Judecătoarea Evelina Oprina (CSM): 'Echilibrul, moderația și seninătatea trebuie să rămână coordonatele unui act de justiție independent şi imparţial'

Autor: F. P.
Publicat: 25-10-2020 23:25

Judecătoarea Evelina Oprina, reprezentantă a tribunalelor în Consiliul Superior al Magistraturii, a transmis, duminică, un mesaj de Ziua Europeană a Justiţiei, pledând pentru valori precum echilibrul şi moderaţia.

"Simbolistica zilei de astăzi este despre conștientizare si responsabilizare, despre nevoia de transparență și accesibilitate în înfăptuirea actului de justiție, despre educație juridică, dar și despre deschidere și comunicare.

Principiile accesului liber la justiție, dreptului la apărare și la un proces echitabil sunt doar câteva dintre preocupările constante ce trebuie să anime instituțiile și autoritățile statului din domeniul justiției, dar și profesioniștii dreptului.

Ziua de azi îmi dă prilejul de a reitera că valori precum echilibrul, moderația și seninătatea trebuie să rămână coordonatele unui act de justiție independent și imparțial, că este absolut necesar ca preocupările periferice ale unora dintre cei ce vremelnic decid soarta justiției să fie abandonate imediat, iar CETĂȚEANUL să redevină centrul atenției și interesului justiției.

La mulți ani justiției române și europene!", scrie Evelina Oprina pe Facebook.