Keith Richards, chitaristul celebrei trupe The Rolling Stones, despre muzica rock modernă: 'Nu mai există; a fost sintetizată până la moarte'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 28-10-2020 22:19

Keith Richards, chitaristul celebrei trupe britanice The Rolling Stones, a declarat într-un interviu recent că "nu mai există piese noi rock'n'roll" şi că muzica rock modernă a fost "sintetizată până la moarte", informează miercuri contactmusic.com.

Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, starul britanic a deplâns folosirea excesivă a sintetizatoarelor în muzica rock modernă şi consideră că această practică este "ieftină şi banală", scrie agerpres.ro.

Citește și: Traian Berbeceanu: ‘Evenimentul de la Patriarhie a fost deosebit, în cele 3 zile au fost zeci de mii de oameni, cred că organizarea a fost una de excepție’ .

"Nu mai există piese noi rock'n'roll. Situaţia e lipsită de speranţă. Desigur, există muzicieni mari şi câţiva mari solişti. Dar, din nefericire, după părerea mea, muzica rock a fost sintetizată până la moarte", a declarat Keith Richards.

"Odată ce începi să foloseşti sintetizatoare, nu mai obţii cântece autentice. Nu vreau să intru într-o discuţie lungă despre ceea ce este rău în privinţa sintetizatoarelor şi a muzicii din zilele noastre, pot să spun doar că ele sunt ieftine şi banale", a adăugat rockerul britanic.

Totodată, Keith Richards a făcut şi câteva comentarii despre recentele proteste organizate de mişcarea Black Lives Matter. "Muzica neagră este motivul pentru care eu sunt acum aici", a declarat Keith Richards, în vârstă de 76 de ani, care s-a inspirat din stilul legendarului cântăreţ de blues Chuck Berry, alături de care a şi urcat de câteva ori pe scenă de-a lungul carierei sale.

Citește și: Codrin Ștefănescu: ‘Liviu o duce prost cu sănătatea, are probleme mari cu coloana’

Comentând protestele anti-rasiste organizate în întreaga lume, declanşate de uciderea unui bărbat afroamerican neînarmat, George Floyd, în timp ce se afla în custodia poliţiei, Keith Richards a făcut următoarea declaraţie: "Era şi timpul. În această ţară (Statele Unite, n.r.), lucrurile încep să se lămurească. Asta e situaţia. Trebuie să te descurci. E dificil pentru mine să vorbesc despre asta, pentru că nu sunt american. Trăiesc aici, sunt alături de voi cu trup şi suflet, mă simt unul dintre voi, dar nu pot să interferez. Sunt la fel ca Putin, refuz să mă amestec în procesul vostru electoral".