Final de săptămână friguros în București! Prognoza meteo pentru Capitală: temperaturi maxime de 11-12 grade

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 29-10-2020 13:58
Actualizat: 29-10-2020 15:00

Vremea se va răci accentuat la nivelul Bucureştiului în următoarele zile, iar cerul va fi noros, cu probabilitate ridicată de apariţie a ploilor slabe ca intensitate, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), relatează Agerpres.

Astfel, în intervalul 30 octombrie, ora 2:00 - 31 octombrie, ora 20:00, minimele vor coborî până la 5 - 7 grade Celsius. De asemenea, maxima termică a zilei de sâmbătă (31 octombrie) va fi de 11 - 12 grade, caracterizând o vreme rece pentru sfârşitul lunii octombrie.

Potrivit meteorologilor, cerul va avea înnorări şi vor fi intervale în care va ploua în general slab, iar mai ales în cursul zilei de sâmbătă vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 35 - 45 km/h.

ANM a emis, joi, o informare de precipitaţii şi intensificări ale vântului, valabilă de vineri dimineaţă şi până în seara zilei de sâmbătă, în întreaga ţară. În perioada analizată, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze de 60 - 80 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi temporar 90 km/h.

La munte, în general la altitudini mai mari de 1.500 de metri, ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă.

Citește și: STATISTICI Sancțiunile în justiție - pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Toate sancțiunile contestate la ÎCCJ de judecători sau procurori au fost admise

Vântul va prezenta intensificări şi în celelalte regiuni, dar mai ales în sudul şi vestul Olteniei, unde se vor atinge viteze de 50 - 60 km/h.

Temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (31 octombrie), în Subcarpaţii Moldovei vor fi posibile precipitaţii mixte. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp.