Un bărbat din Gorj a fost reţinut pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat o altă persoană

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 29-10-2020 19:17

Un bărbat a fost reţinut pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat, cu un briceag, o altă persoană, iar apoi a fugit de la faţa locului, procurorii solicitând arestarea preventivă a inculpatului, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Cristina Ciobanu.

"Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 28.10, în jurul orelor 5,10, la intersecţia străzilor 16 Februarie cu Dobrogreanu Gherea din municipiul Târgu Jiu, pe fondul unui conflict angajat sub stăpânirea unui sentiment de gelozie şi al consumului de alcool, inculpatul C.C., folosindu-se de un cuţit tip briceag cu lama de 8,5 cm, a lovit puternic şi înjunghiat în zona pieptului, a feţei şi a membrelor superioare pe persoana vătămată C.G. , după care a părăsit în fugă locul faptei", a informat Cristina Ciobanu, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Monica Pop a răbufnit, după ce valul 2 de coronavirus a prins nepregătite autoritățile: De ce nu mai avem producții autohtone și importăm orice?

Potrivit sursei citate, persoana vătămată a suferit leziuni grave, care i-au pus în pericol viaţa, conform constatărilor preliminare ale Serviciului de Medicină Legală Gorj, fiind internată în spital.