Tăriceanu, mesaj DUR la 5 ani de la tragedia de la Colectiv: 'Astăzi avem în fiecare zi câte un Colectiv!'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 30-10-2020 15:03
Actualizat: 30-10-2020 18:08

În ziua comemorării victimelor de la Colectiv, Călin Popescu Tăriceanu atenţionează cu privire la politizarea excesivă a acestui eveniment, precum şi la dezastrul ce încă persistă în domeniul sanitar, în ciuda eroismului cadrelor medicale.

Ludovic Orban, declarație-angajament: NU vom majora taxe și impozite!

"Se împlinesc azi 5 ani de la tragedia de la Colectiv. O noapte neagră urmată de săptămâni și luni de agonie! Au trecut 5 ani în care am sperat ca lucrurile să se schimbe! Măcar în sistemul medical, măcar în privința infecțiilor intraspitalicești!

La 5 ani după tragedie, astăzi avem în fiecare zi câte un Colectiv! În fiecare zi 100 de români pierd lupta cu coronavirusul într-un sistem medical la fel de neprietenos, în ciuda medicilor care, ca și atunci, fac și acum adevărate acte de eroism", scrie Călin Popescu Tăriceanu  pe Facebook.