BREAKING - RECORD la ATI: 917 persoane, în stare gravă. 103 oameni au murit din cauza Covid-19, în ultimele 24 de ore

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 30-10-2020 13:27

Până astăzi, 6.867 de  persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Citește și: Alexandru Rafila, după explozia cazurilor de coronavirus: În maxim o lună s-ar putea dubla! Mortalitatea s-ar tripla, ca în Cehia

În intervalul 29.10.2020 (10:00) – 30.10.2020 (10:00) au fost raportate 103 decese (64 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,  3 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 13 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.236. Dintre acestea, 917 sunt internate la ATI.