Situație 'extrem de dificilă' în insula Samos din Grecia după cutremur: două persoane au murit și alte șapte au fost rănite

Autor: Bran Irina Alexandra
Publicat: 31-10-2020 12:18
Actualizat: 31-10-2020 14:29

Situaţia din Samos "este extrem de dificilă", a declarat sâmbătă un oficial grec după un puternic cutremur de magnitudine 6,6 ce a făcut doi morţi, cel puţin şapte răniţi şi numeroase pagube în această insulă din Marea Egee, informează France Presse, potrivit AGERPRES.

"Situaţia este extrem de dificilă în Samos", a spus Nikos Hardalias, secretarul de stat pentru protecţia civilă care a vizitat locul, chemând la "vigilenţă" în faţa riscului de replici.

El a deplâns moartea a doi adolescenţi în vârstă de 15 şi 17 ani, îngropaţi vineri sub dărâmăturile unui zid din portul Vathy, care s-a prăbuşit în timp ce se întorceau acasă de la şcoală.

UMILINȚĂ pentru Cristian Tudor Popescu! Ierarhul care îl lovește unde îl doare cel mai tare: 'Arma letală de care dispunea, sine die, orice torţionar comunist'

Cel puţin şapte persoane sunt rănite, dar starea lor de sănătate nu provoacă îngrijorare, potrivit serviciilor de sănătate.

O fată de 14 ani şi o femeie de 63 de ani cu fracturi grave au fost transferate vineri seară la Atena şi internate.

Cutremurul care a avut loc vineri la 11.51 GMT în largul Insulei Samos a provocat un mini-tsunami, nivelurile apei crescând la 40 cm pe drumurile din portul Vathy, provocând pagube importante magazinelor.

Observatorul geodinamic din Atena a înregistrat numeroase replici de vineri, dintre care cea mai puternică de 4,7 sâmbătă la 5.31 GMT.

Puternicul seism din largul Samos a lovit în principal Izmir, oraşul turc din apropiere vizavi de Samos, făcând cel puţin 26 de morţi şi sute de răniţi.