Klaus Iohannis, întrebat de ce mortalitatea COVID-19 este ridicată în România: A fost PSD 20 și ceva de ani la conducere / VIDEO

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 03-11-2020 18:37
Actualizat: 03-11-2020 20:18

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, la Cotroceni, întrebat ce explicație are pentru rata ridicată a deceselor în cazurile pacienților români infectați cu noul coronavirus, că sistemul sanitar este slab pentru că „20 și ceva de ani România a fost condusă de PSD”.

Citește și: PSD vede posibilă intrarea la guvernare (surse)

„Explicatiile se gasesc fara a fi mare specialist in trecutul nostru mai recent din ultimii 30 de ani. Nu vreau sa fac din asta o polemica politica, dar 20 si ceva de ani Romania a fost condusa de PSD care a avut o politica foarte proasta in domeniu sanatatii, asa ca sanatatea noastra nu e la un nivel foarte bun. De aceea, e nevoie de un alt tip de guvernare decat am avut in ultimii ani. PNL e singurul partid care poate veni cu alta politica si poate impune o reforma cu o larga majoritate in Parlament. Nu putem sa continuam sistemul falimentar construit de PSD”, a declarat șeful statului.