INFRACTORII se ADAPTEAZĂ: Metoda accidentul, MODIFICATĂ în plină pandemie de COVID-19 - CUM MINT escrocii

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 04-11-2020 20:33
Actualizat: 04-11-2020 21:29

Infractorii din Galați s-au adaptat vremurilor actuale și au modificat metoda accidentul. Polițiștii au aflat că în decurs de câteva zile, trei gălățeni au fost sunați de persoane necunoscute pentru a li se cere bani, motivul fiind că o rudă s-a îmbolnăvit de Covid și are nevoie de tratament, conform Mediafax.

 

Citește și: Donald Trump a IZBUCNIT: Vom merge la Curtea Supremă. Nu vreau să mai găsească voturi la 4 noaptea

Potrivit polițiștilor gălățeni, în cursul ultimei săptămâni, la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au fost înregistrate trei fapte de înșelăciune, victimele fiind abordate telefonic de persoane necunoscute care, sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost infectată cu virusul SARS-Cov2 și ar avea nevoie de un dispozitiv medical foarte scump, le-au solicitat diverse sume de bani.

În două cazuri, infractorii au reușit să obțină diferite sume de bani de la victimele lor.

Pentru a nu deveni victimele unei infracțiuni polițiștii le recomandă cetățenilor să nu ofere date personale la telefon, să nu trimită bani unor necunoscuți, să sune la Poliție dacă simt ceva suspect și să verifice la rudele lor informațiile primite de la posibilii infractori.