Medic ATI din Capitală cere Guvernului să recunoască gravitatea situației: 'Mi-e foarte teamă' / VIDEO

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 05-11-2020 02:40
Actualizat: 05-11-2020 00:13

Radu Țincu, medic de terapie intensivă la Secția ATI a Spitalului Floreasca, cere autorităților să recunoască gravitatea evoluției pandemiei și să ia deciziile care se impun cât timp se mai poate face ceva pentru limitarea răspândirii fără control a virusului în populație.

Citește și: PSD vede posibilă intrarea la guvernare (surse)

„Mi-e foarte teama ca vom ajunge in doua saptamani la capacitatea maxima de paturi si ventilatoare la nivel national. Am avut azi 1.001 cazuri in ATI generate de cazurile de acum doua saptamani. In doua saptamani s-ar putea transforma undeva la 400-450 de noi pacienti care necesita spitalizare, exact asa se va intampla.

Am observat ca de la Boris Johnson, la Emmanuel Macron, Angela Merkel, Austria, toti au declarat ca sistemele de sanatate vor ajunge la capacitate maxima si si-au asumat decizii. Cred ca si Romania va trebui sa faca acest pas in  a recunoaste ca sistemul sanitar are o capacitate si va trebui sa instituim anumite masuri sa controlam pandemia.

Pandemia are o particularitate, nu va mai respecta curba matematica cu care eram obisnuiti putine cazuri, cu cat sunt mai multe cazuri vom asista la o crestere de noi cazuri de 1.000 - 2.000 - 3.000 pe zi.

Carantina locala si regionala ar trebui luata in calcul”, a declarat Radu Țincu la Antena 3.

Cifrele de miercuri

Un număr de 11.867 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.001 la terapie intensivă, cel mai mare număr de până acum, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Pe teritoriul României, 33.630 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 11.373 se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 59.339 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată - 18, arată GCS.

Un număr de 8.651 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 35.964 de teste la nivel naţional, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.