ALERTĂ - Acord între Parlamentul European şi Consiliul UE: Fondurile europene, condiţionate de respectarea statului de drept

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 05-11-2020 12:38

Țările UE care nu respectă statul de drept vor risca să piardă accesul la fondurile UE, în temeiul unui acord provizoriu încheiat joi de negociatorii Parlamentului și Consiliului.

„Acordul de astăzi este un reper pentru protejarea valorilor UE. Pentru prima dată, am stabilit un mecanism care permite UE să oprească finanțarea guvernelor care nu respectă valorile noastre, precum statul de drept”, a declarat co-raportorul Petri Sarvamaa (PPE, Finlanda) după încheierea negocierilor.

„Pentru noi a fost crucial ca beneficiarii finali să nu fie pedepsiți pentru faptele greșite ale guvernelor lor și să primească în continuare fonduri care le-au fost promise și pe care se bazează, chiar și după declanșarea mecanismului de condiționalitate. Putem spune cu mândrie că am obținut un sistem puternic care să le garanteze protecția”, a declarat co-raportorul Eider Gardiazabal Rubial (S&D, Spania)

„Nu am făcut compromisuri cu privire la valori: ne-am asigurat că statul de drept este văzut în contextul tuturor valorilor UE consacrate în tratate, precum independența sistemului judiciar. Fiecare încălcare a statului de drept va fi acoperită de mecanism: de la încălcări individuale la încălcări sistemice sau recurente pentru care nu a existat până acum niciun mecanism”, a spus Sarvamaa.

„Cetățenii europeni se așteaptă ca noi să condiționăm plata fondurilor UE de respectarea statului de drept. Mecanismul convenit astăzi face exact asta”, a concluzionat Gardiazabal Rubial.