Dacian Cioloș, din Parlamentul European: 'Guvernele care pun în pericol independenţa justiţiei nu vor mai avea acces la banii europeni'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 05-11-2020 14:34
Actualizat: 05-11-2020 17:56

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, preşedinte al Grupului Renew din Parlamentul European, a afirmat, joi, că guvernele şi politicienii care pun în pericol independenţa justiţiei şi care nu respectă valorile europene nu vor mai avea acces la banii europeni.

”După negocieri grele în care Renew a avut un rol fundamental, Parlamentul European a ajuns la un acord în acest sens cu Consiliul şi Comisia Europeană. Fondurile din viitorul buget european 2021-2027, dar şi din programul de relansare economică Next Generation EU vor fi legate de respectarea statului de drept şi a valorilor europene. În acelaşi timp, ne-am asigurat că beneficiarii finali ai fondurilor - întreprinzătorii, agricultorii, organizaţiile neguvernamentale, oamenii cinstiţi care au nevoie de sprijin financiar european - nu vor fi afectaţi şi nu vor deveni victime ale acţiunilor ilegale ale guvernelor şi politicienilor lor”, a transmis, joi, Dacian Cioloş, care a precizat că ”guvernele şi politicienii care pun în pericol independenţa justiţiei şi care nu respectă valorile europene nu vor mai avea acces la banii europeni”.

Rusia EXCLUDE izolarea: are aproape 20.000 de cazuri de coronavirus pe ZI

Potrivit lui Cioloş, ”respectarea statului de drept şi a valorilor europene, protejarea independenţei justiţiei şi lupta anticorupţie sunt elemente fundamentale ale angajamentului politic al USR PLUS şi al Renew Europe”.

”Am putut face asta la nivel european. Vom putea cu siguranţă face acelaşi lucru şi în ţară, dacă vom avea încrederea tuturor celor care vor o Românie fără hoţie”, a mai transmis Cioloş.

Ţările membre ale Uniunii Europene care nu respectă statul de drept riscă să piardă accesul la fondurile europene, potrivit unui acord provizoriu între Parlamentul European şi Consiliul UE, arată PE într-un comunicat de presă.