Mare sărbătoare: Ce se face, dar mai ales ce NU SE FACE de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 08-11-2020 08:48

Creştinii îi sărbătoresc duminică pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai. Conform tradiţiei, în această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie, iar credinţa populară spune că de Sfinţii Mihail şi Gavril nu se lucrează.

Astfel, Arhanghelul Mihail este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar Arhanghelul Gavril a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i dea vestea că îl va naşte pe Mântuitorul Iisus şi tot el a dus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

Citește și: Ludovic Orban, după discuțiile cu Nicușor Dan: Trebuie toţi producătorii autohtoni care au marfă românească să aibă această posibilitate să vândă în spaţiile deschise

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat, în comparaţie cu Arhanghelul Gavril. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este dat să mai trăiască. De multe ori, este înâlnit alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.

În trecut, în Bucovina, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că "ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora". În credinţa populară, Arhanghelii asistă şi la Judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

Citește și: Jurnalistul Radu Tudor trage semnalul de alarmă! Iată ce animale sunt purtătoare ale unei versiuni mutante de SARS-CoV-2 ce poate fi transmisă oamenilor

La munte, unde Arhanghelii sunt şi patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită "turta arieţilor" (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), pe care o aruncau în dimineata zilei de 8 noiembrie în târla oilor. Se credea că, dacă turta cădea cu faţa în sus, în primăvară toate oile vor avea miei.

În calendarul popular, Sfinţii Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Citește și: Bilanțul Guvernului PNL la un an de guvernare: Considerăm că ne-am atins toate punctele asumate prin programul de guvernare

Obiceiul este ca, de Sfinţii Mihail şi Gavril, să se aprindă lumânări atât pentru cei în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări tragice.

De asemenea, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril - despre care se crede că iau sufletele oamenilor când mor - se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie.

Citește și: Ludovic Orban, după discuțiile cu Nicușor Dan: Trebuie toţi producătorii autohtoni care au marfă românească să aibă această posibilitate să vândă în spaţiile deschise

Conform credinţei populare, în această zi de sărbătoare a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril nu se lucrează, întrucât cine nesocoteşte această regulă se va chinui înainte de moarte.

Ziua de 8 noiembrie este considerată "Vara Arhanghelilor", iar pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun, trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase, numite popular "Vara iernii".

Citește și: Jurnalistul Radu Tudor trage semnalul de alarmă! Iată ce animale sunt purtătoare ale unei versiuni mutante de SARS-CoV-2 ce poate fi transmisă oamenilor .