Atacantul formaţiei Liverpool, Mohamed Salah, aflat la echipa naţională a Egiptului, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 13-11-2020 18:20

Atacantul formaţiei Liverpool Mohamed Salah, aflat la echipa naţională a Egiptului, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, informează BBC, potrivit news.ro.

Vedeta echipei engleze nu prezintă simptome.

Egiptul va evolua, sâmbătă, acasă, cu Togo, în preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni, apoi va juca returul cu aceeaşi reprezentativă, în deplasare, marţi.

Citește și: Situație dificilă pentru fostul deputat PSD Cristian Rizea: Igor Dodon i-a respins cerere de azil politic

Federaţia egipteană precizează că alţi doi jucători din cele două naţionale au contractat virusul Sars-CoV-2.

Salah a intrat în izolare şi ar putea rata următoarele două meciuri ale echipei Liverpool, cu Leicester, la 21 noiembrie, în Premier League şi cu Atalanta, tot pe teren propriu, la 25 noiembrie, în Liga Campionilor.

El a fost titular la toate cele opt meciuri din Premier League ale formaţiei Liverpool în acest sezon, marcând opt goluri.