Boris Johnson este din nou în autoizolare - care este starea de sănătate a premierului britanic

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 16-11-2020 09:18

Boris Johnson este din nou în autoizolare, după ce a intrat în contact cu o persoană confirmată pozitiv cu COVID-19. Premierul britanic nu are simptome şi va continua să lucreze de acasă, potrivit unui document oficial citat de Mediafax.

Johnson a fost informat de către Serviciul Naţional de Sănătate că ar trebui să se izoleze pentru că s-a întâlnit cu un grup de parlamentari, dintre care unul fusese testat pozitiv.

Fosta jurnalistă Elena Lasconi, devenită primar, a concediat șefii poliției locale și ai Pieței: 'Aici nu merge și așa ca până acum'

Boris Johnson a fost infectat cu coronavirus în aprilie, atunci când a fost şi internat în spital.