Municipiul Brăila trece în scenariul roşu după ce incidenţa cumulată a ajuns la valoarea de 3,41 cazuri la mia de locuitori

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 17-11-2020 10:22

Municipiul Brăila trece în scenariul roşu după ce incidenţa cumulată calculată de către DSP a ajuns la valoarea de 3,41 cazuri la mia de locuitori, potrivit news.ro.

CJSU Brăila a decis în cadrul unei şedinţe ca municipiul reşedinţă de judeţ să intre în scenariul roşu. Prin urmare, a fost suspendată activitatea cu publicul în spaţiul interior în restaurante, săli de jocuri de noroc, cinematografe şi sălil de spectacole sau concerte.

De asemenea, incidenţa cumulată a depăşit valoarea de 3 cazuri la mia de locuitori în alte nouă localităţi:

Sat Cazasu – Comuna Cazasu (3,19);

Sat Ciresu – Comuna Ciresu (3,49);

Sat Pietroiu – Comuna Vadeni (3,70);

Sat Scortaru Nou – Comuna Scortaru Nou (4,52);

Sat Constantin Gabrielescu – Comuna Bordei Verde (4,67);

Sat Varsatura – Comuna Chiscani (4,91);

Sat Bratesu Vechi – Comuna Surdila – Greci (8,85);

Sat Mihail Kogalniceanu – Comuna Ramnicelu (10,15);

Sat Pribeagu – Comuna Rosiori (10,75).