BREAKING - 1174 de pacienți, în stare gravă la ATI. 186 de oameni au murit din cauza Covid-19

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 17-11-2020 13:20

Până astăzi, 9.261 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Citește și: Circulară în Guvern: demnitarii și funcționarii se bagă în față la vaccinarea împotriva Covid-19/ DOCUMENT

În intervalul 16.11.2020 (10:00) – 17.11.2020 (10:00) au fost raportate 186 de decese (110 bărbați și 76 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 45 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 69 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

182 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.292. Dintre acestea, 1.174 sunt internate la ATI.