Unul dintre cei mai cunoscuți stareți din România este în STARE GRAVĂ: Călugărul s-a infectat cu noul coronavirus și este la terapie intensivă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 17-11-2020 14:52
Actualizat: 18-11-2020 08:38

UPDATE

Se pare că părintele Nicodim, cel cu care era internat starețul Ioachim, a murit, potrivit informațiilor STIRIPESURSE.RO.

 

Știrea inițială

Starețul uneia dintre cele mai apreciate și cunoscute mănăstiri din Oltenia s-a infectat cu noul coronavirus și se află în stare gravă, la terapie intensivă.

Ioachim Pârvulescu, starețul mănăstirii Lainici, din Defileul Jiului, are COVID-19 și a fost internat la Târgu-Jiu. Inițial, starețul nu a avut nevoie de ajutorul aparaturii medicale, dar, pentru că boala a evoluat extrem de repede, medicii l-au conectat la un ventilator și a fost plasat în secția ATI. Alături de Ioachim Pârvulescu se află, în același spital, și un alt părinte de la Lainici.

Din toată obștea monahală a mănăstirii din nordul Gorjului doar cei doi au fost depistați pozitivi cu noul virus. Surse spitalicești au precizat pentru STIRIPESURSE.RO că situația starețului nu este una care să evolueze spre bine, deocamdată, dar medicii fac toate eforturile pentru a-l salva pe Ioachim Pârvulescu. Surse din cadrul Mitropoliei Olteniei au precizat pentru STIRIPESURSE.RO că starețul mănăstirii Lainici a fost internat în urmă cu câteva zile la spitalul din Târgu-Jiu.