Socialiștii din Republica Moldova propun ca Igor Dodon să preia conducerea partidului PSRM

Autor: Bran Irina Alexandra
Publicat: 18-11-2020 10:19

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) propune ca Igor Dodon să preia conducerea partidului la finalul mandatului său de şef al statului, după pierderea alegerilor prezidenţiale de duminică.

Consiliul Republican al PSRM a decis, marţi, organizarea, până la sfârşitul anului, a unui congres, în care să fie discutată şi iniţiativa deputaţilor socialişti de realegere a lui Igor Dodon în funcţia de preşedinte al acestei formaţiuni politice.

"Consiliul Republican al PSRM s-a reunit marţi pentru a discuta situaţia politică din ţară şi a face totalizarea activităţii în perioada electorală. Membrii Consiliului Republican au apreciat munca activiştilor socialişti, care l-au susţinut şi l-au promovat pe candidatul independent la funcţia de preşedinte al ţării, Igor Dodon. Au fost punctate şi lacunele în activitatea unor colegi, de care se va ţine cont şi vor fi eliminate pe viitor, pentru a eficientiza activitatea noastră. Conducerea PSRM a notat că, pe fundalul crizei pandemice COVID-19 şi a secetei, care au lovit dur agricultorii şi întreaga economie, rezultatul obţinut de candidatul susţinut de socialişti în ţară, aproape egal cu al câştigătorului, cu o diferenţă minimă de 27 de mii voturi, este unul încurajator", se arată într-un comunicat postat pe site-ul PSRM.

Armata israeliană a atacat puternic Siria. Au fost lovite ținte Hezbollah și ale Forței Quds

La şedinţa socialiştilor, la care a luat parte şi Igor Dodon, "s-a vorbit despre activitatea Guvernului Chicu în condiţiile în care în Parlament lipseşte o majoritate guvernamentală".

"S-a concluzionat că orice destabilizare politică poate afecta şi mai mult economia ţării, iar aceasta va provoca o criză socială, ale căror costuri vor fi imense pentru cetăţenii Republicii Moldova", se mai precizează în comunicat.

Socialiştii au decis, de asemenea, "să susţină în continuare punerea în practică a promisiunilor electorale ale lui Igor Dodon".