Un bărbat a murit pe A3 Bucureşti-Ploieşti, după ce a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit frontal cu o autoutilitară

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 19-11-2020 09:49

Un accident mortal a avut loc, joi dimineaţă, pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, după ce un şofer de 33 de ani a pătruns cu autoturismul pe contrasens, iar după parcurgerea unei distanţe de mai mulţi kilometri, a intrat în coliziune cu o autoutilitară, potrivit Agerpres.

Citește și: Alexandru Rafila explică ce efecte secundare ar putea avea vaccinul împotriva Covid-19

"Din primele cercetări, un conducător auto în vârstă de 33 de ani ar fi pătruns pe contrasens la km 68 al autostrăzii A3, iar în apropiere de km 62, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară şi o semiremorcă, pe sensul Bucureşti către Ploieşti. Din nefericire, în urma evenimentului bărbatul de 33 de ani şi-a pierdut viaţa. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier şi luarea măsurilor legale în consecinţă.