Trei cazuri de infectare cu noul coronavirus la echipa de fotbal Gloria Buzău

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 19-11-2020 15:34

Trei cazuri de infecţie cu coronavirus au fost depistate la echipa de fotbal Gloria Buzău, care evoluează în liga a doua., potrivit news.ro

Potrivit unui comunicat remis de oficialii clubului buzoian, au fost depistaţi cu COVID 19, doi jucători, sportivii Ciprian Petre şi Constantin Stoica, şi maseurul echipei, Gheorghe Roşu.

”Din păcate, în urma efectuării testelor pentru SARS-CoV-2, a reieşit că trei dintre membrii secţiei fotbal, sportivii Ciprian Petre şi Constantin Stoica şi maseurul echipei, Gheorghe Roşu, au fost depistaţi pozitiv.

Citește și: BREAKING Au fost VÂNDUTE, BĂTUTE, ÎNECATE controlat în CADĂ și INJECTATE cu heroină - Poveștile crunte a victimelor grupării lui Alex Bodi/Adrian Tâmplaru

Imediat a fost instituit protocolul pentru astfel de cazuri. Situaţia celor trei a fost comunicată atât Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, cât şi Federaţiei Române de Fotbal”, se arată în informarea transmisă de oficialii Gloria Buzău.

Şi la clubul de handbal feminin Sport Club Municipal Gloria Buzău  a fost descoperit recent un caz de infecţie cu SARS-COV-2.  Este vorba despre un membru al staff-ului tehnic, motiv pentru care imediat a fost instituit protocolul pentru astfel de cazuri, iar situaţia a fost comunicată atât Direcţiei de Sănătate Publică Buzău cât şi Federaţiei Române de Handbal.