DOLIU în MAI - Un șef de Poliție a fost răpus de COVID

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 20-11-2020 19:10

Șeful Poliției Șimian din județul Mehedinți a murit din cauza Covid-19. Anunțul a fost făcut pe Facebook de autoritățile județene și de reprezentanții Primăriei Șimian care au transmis condoleanțe familiei, anunță MEDIAFAX.

Șeful Poliției Șimian din județul Mehedinți a murit la vârsta de 53 de ani. El s-a infectat cu virusul SARS CoV-2 și medicii nu l-au mai putut salva.

Citește și: FĂRĂ PRECEDENT - Ludovic Orban s-a supărat și a plecat intempestiv dintr-o conferință de presă/ VIDEO/ UPDATE

Anunțul a fost făcut pe Facebook de autoritățile județene care au transmis condoleanțe familiei.

„O pierdere nefirească a marcat astăzi Inspectoratul Județean de Poliție al Județului Mehedinți și întreg județul. Vestea că șeful Poliției Șimian, Nichi Gherghe, a pierdut lupta pentru viață la vârsta de 53 de ani, ne arată cât de vulnerabili suntem în fața virusului! Cei care l-am cunoscut știm că era un om puternic care și-a pus cariera în slujba mehedințenilor și a îndeplinit misiunea de polițist cu demnitate și succes! Transmit condoleanțe familiei, apropiaților și colegilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție al Județului Mehedinți!”, scrie pe pagina de Facebook a lui Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Mesaje au mai transmis colegii polițistului și reprezentanții Primăriei Șimian.